Gabriela FIREA, după înfrângerea PSD la prezidențiale: Dacă duminică nu ar fi fost alegeri, am fi putut să discutăm mai abrupt

Publicat: 25/11/2024, 18:22
Actualizat: 25/11/2024, 18:48

Preşedinta PSD Bucureşti, europarlamentara Gabriela Firea, a declarat luni că social-democraţii trebuie să se concentreze, în primul rând, pe redresare şi mobilizare pentru alegerile parlamentare de duminică, lăsând analiza privind rezultatele prezidenţialelor pentru mai târziu.

Măsurile pe care trebuie să le luăm sunt mai multe şi sunt graduale şi este normal ca, în primul rând, să vorbim între noi, colegii din cadrul PSD, în primul rând să decidem în interiorul partidului ce avem de făcut, care sunt măsurile. Dacă duminică nu ar fi fost alegeri, am fi putut să discutăm mai abrupt, dar necesar, despre ceea ce s-a întâmplat şi măsurile de viitor, dar, având în vedere că duminică sunt alegeri, cred că trebuie să fim foarte mobilizaţi, să nu pierdem timpul cu aceste analize în acest moment şi să ne recuperăm electoratul, să transmitem românilor că noi suntem cei care am avut cele mai bune guvernări şi măsuri bune la guvernare, primarii cei mai competenţi, preşedinţii de Consilii Judeţene cei mai harnici, a spus Firea, la sediul partidului.

Întrebată de jurnaliști dacă rezultatele de la alegerile prezidențiale sunt vina lui Marcel Ciolacu, Firea a spus: „Daţi-mi voie să răspund acestei întrebări după alegerile parlamentare. Avem suficient timp. Orice cuvânt de al meu negativ la adresa preşedintelui, candidatului, premierului s-ar întoarce împotriva formaţiunii noastre politice şi nu îmi doresc acest lucru, ci, dimpotrivă, îmi doresc ca împreună cu toţi colegii din ţară să găsim cea mai bună formulă de organizare a alegerilor de duminică, de mobilizare a noastră, a tuturor, astfel încât să putem să avem în majoritatea oraşelor scorul cu care i-am obişnuit pe români, cu trei în faţă peste tot”.

Este normal să vorbim în primul rând între noi, să nu ne spălăm lucrurile în familie. În primul rând să decidem în interiorul partidului ce avem de făcut, care sunt măsurile, a adăugat ea.

Întrebată dacă va candida în următorul congres al PSD, Firea a răspuns: „Să se organizeze congresul si vorbim. Azi nu este despre mine şi nici despre alţi colegi, este despre votul românilor şi despre situaţia ţării şi felul în care va ştii să gestioneze PSD acest moment, din păcate foarte greu”.

CITEȘTE ȘI:

Victor Ponta: PSD-ul e „un animal rănit”, dar poate reveni pe primul loc duminică” / Ciolacu a plătit foarte mult prin asocierea cu Iohannis

Marcel Ciolacu și-a depus DEMISIA din funcția de președinte PSD, după rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?